Stiri

Regal muzical la Cluj Napoca: Pink Martini va concerta în inima Transilvaniei

Regal muzical la Cluj Napoca: Pink Martini va concerta în inima Transilvaniei

Andra Vasile

July 9th, 2015

0 Comments

Despre Pink Martini știm deja că este o trupă care îndrăgește România, fiecare concert susținut la noi în țară fiind un deliciu pentru publicul care i-a aclamat minute în șir.  De data asta, Pink Martini decid să iasă în afara Capitalei și vor concerta în inima Transilvaniei la Cluj Napoca pe 5 octombrie 2015 la Sala Polivalentă.

 

Pink Martini ne invită într-o călătorie muzicală în care vom putea trăi vibrațiile unor piese devenite deja clasice, dar și a unora extrase de pe cel mai recent album, al optulea din carieră, “Dream a little dream”.  Din setlist nu va lipsi nici “Până când nu te iubeam”, piesa preluată de către grupul american de la legenda noastră autohtonă, Maria Tănase.

 

Acordurile de jazz, pop, muzica clasică și latino vor încânta auzurile spectactorilor, iar cei 15 muzicieni de top, printre care se numără și Sofia, Melania, Armanda și August Von Trapp, descendenții lui Captain și ai Mariei von Trapp (din versiunea originală The Sound of Music ce datează din 1965) vor pune în scenă un show incredibil.

 

La concertul de la Sala Polivalenta clujeană publicul o va putea vedea pe China Forbes în postura de solista, după ce, în 2011, artista declarase că își dorește o pauză de la activitatea muzicală.

 

Un grup muzical cu o istorie impresionantă, Pink Martini a luat ființă în 1994 în Oregon, la inițiativa pianistului Thomas Lauderdale care, la scurt timp, a cooptat-o pe China Forbes. Pink Martini nu se sfiește să experimenteze noi “rețete” compoziționale, dând naștere de fiecare dată unui regal muzical care pătrunde până în adâncul sufletului ascultătorului.

 

Concertul Pink Martini reprezintă o experiență de neratat, evenimentul fiind prezentat în premiera pentru publicul din Cluj Napoca de către Phoenix Entertainment.

 

Biletele sunt disponibile în rețeaua Eventim, magazinele Vodafone, Germanos, Orange, Domo, librăriile Humanitas și Cărturești si online pe www.eventim.ro, la prețuri ce variază în funcție de categoria de loc, după cum urmează: categoria VIP – 250 de lei, categoria Premium – 210 lei, categoria I – 190 de lei, categoria a II-a – 170 de lei, categoria a III-a – 140 de lei, categoria a IV-a – 95 de lei.

 

 

Be Sociable, Share!

Leave a Reply